Se termină anul de când sinistra Gabriela Vrânceanu Firea Pandele este primar general al Capitalei cu rezultate sub „0”. Sub „0” pentru că până acum, a cheltuit banii pe biserici și petreceri, a adus în stare de foarte proastă funcționare utilitățile publice bucureștene, a adus în jurul ei clientela politică de la Voluntari a soțului Pandele, a orientat către beneficiul Voluntarilor utilitățile capitalei, s-a asociat cu cei mai nocivi exponenți ai „băieților deștepți” și „fete bune”. PSD, ALDE și ramura PSD din PNL - Zamfir și Piperea -, au devenit beneficiarii aranjamentelor politice făcute pe spinarea locuitorilor capitalei.
S-a ajuns până acolo încât Bucureștiul a pierdut cursa evoluției societății în favoarea altor localități din țară. Bucureștiul care dă venit la bugetul de stat cât toată zona Transilvaniei și are un buget pe măsură a rămas de căruță în fața Clujului care, se pare, a devenit „capitala europeană” a României. Iar Clujul începe să se uite la Oradea, Brașov, Timișoara, Suceava care vor să îi ia locul. Nu se mai uită la București. Nu are de ce. Bucureștiul a intrat în procesul accelerat al involuției. Cu un astfel de primar neputincios, cu o astfel de conducere la primăria Capitalei, cine să își mai facă griji de concurență ?
Agerpres. Firea: Există firme străine interesate să cumpere RADET pe doi lei dacă se poate
Declarațiile sinistrei primărițe a Bucureștiului au fost date, nu se putea altundeva, la Antena 3, oribilul post Tv campion al manipulărilor și dezinformărilor publice.
Vreau să afirm cu toată tăria și responsabilitatea (...) că cel mai mare pericol pentru Capitală vine de la câțiva reprezentanți ai unor companii private care doresc cu toată puterea să facă afaceri în continuare în acest domeniu (...)
Ni se dau semnale explicite, deja străvezii, să o lăsăm mai moale cu organizarea și cu investițiile la RADET și cu transformarea RADET în societate pe principii europene, pentru că există firme străine interesate să cumpere cu totul RADET dacă se poate pe doi lei (...)
Vreau să vă spun că inclusiv domnul avocat Piperea, de la casa de insolvență care a fost declarată administrator judiciar, mi-a spus că a primit și dumnealui mesaje importante. Sunt presiuni să nu însănătoșim RADET-ul, să nu ne punem în aplicare planul de reorganizare pentru că vor să îl ia pe doi lei (...)
RADET-ul nu este de vânzare (...)
Dacă vreodată un alt primar va dori să privatizeze RADET-ul, cred că o va face conform legii, transparent și invitând toți actorii de pe piață la privatizare, nu doar un singur jucător, care acum face presiuni la adresa noastrăAm despărțit textul pus de Agerpres. Sunt acolo idei crețe, dar crețe rău de tot. Să o luăm cu atenție către deslușirea gândirii de groază a sinistrei din fruntea primăriei.
Bucureștiul este în cel mai mare pericol pentru că există companii private care doresc să facă afaceri în domeniul utilităților publice !
Privatizarea RADET, de exemplu, este contrar „principiilor europene” de organizare a companiilor de utilitate publică !
Avocatul Piperea (chipurile liberal, chipurile om de dreapta !) este consultantul calificat care o susține în demersurile ei de a aplica „principiile europene”. Haida-haida !
În acest moment, și către domnul Piperea și către mine vin (...) informații că Veolia dorește să preia RADET, pentru că a mai preluat câteva în țară și, dacă a văzut că se poate fără o competiție serioasă (...)Are și ținta „nemilosului privat”, compania transnațională Veolia, companie franceză, cel mai mare distribuitor de apă din lume listat la bursă. Veolia care are în România activități în domeniul gestionării resurselor de apă, tratării acesteia și distribuției către consumatori precum și în domeniul energiei.
Potrivit mentalității pe care partidele de la putere o promovează (PSD și ALDE !), francezul Veolia este un capitalist străin hapsân care vrea să ne fure resursele (pe doi lei, desigur !) și să exploateze pe bieții români.
Citind despre echipa care apără „avuția Bucureștiului” de nenorocirea privatizării utilităților publice am senzația că s-au întâlnit tusea și cu junghiul. Citind întreaga declarație, cu atenție, ajungi la concluzia că femeia asta uită ce spune în fraza anterioară. Vorbește ca să impresioneze.
Știu, din declarațiile anterioare (dacă or mai fi valabile !), că primarul Vienei (socialist) îi este model. Sintagma „principii europene” se referă strict la „principiile” primarului Vienei, principii socialiste, nicidecum la alte capitale europene unde utilitățile publice sunt private.
Păi, cucoană, ori privatizezi ori nu ? Deja a trecut un an de când tot promiți luna de pe cer și nu ai realizat ceva. Din ce declari, cât vei fi tu primăreasă, utilitățile publice nu vor fi privatizate dar speri ca după ce va veni un alt primar, privatizarea să se realizeze în urma unei competiții serioase. Unde este beneficiul bucureștenilor din bolmojeala ta ? Nicăieri ! Iar cât timp îi vei avea pe cei ca Piperea alături, nici vorbă să se ajungă la ceva în favoarea întregii populații a Bucureștiului. Unii însă, vor trage serioase foloase.
Primărița „0” rezultate, „0” competențe, „0” pricepere a ajuns să aibă și „0” discurs.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu